Continuând seria întâlnirilor cu membrii și simpatizanții USR Cluj, dar și cu locuitori din urbea vizitată, senatorul Mihai Goțiu a fost prezent în prima zi de primăvară din acest an la Dej, unde a răspuns întrebărilor sau problemelor abordate de către cei prezenți.

Oamenii au reclamat cazuri întâlnite în administrația publică locală, situația infrastructurii locale, a învățământului profesional, au cerut informații despre legea vânătorii (senatorul Mihai Goțiu fiind și membru în Comisia de ape, păduri, pescuit și fond cinegetic – n.r.), și au ridicat problema locurilor de muncă din mediul privat în comparație cu cel de la stat.

Unii dintre cei aproximativ 20 de participanți la discuții au reclamat faptul că salariile bugetarilor sunt mult mai mari decât cele în mediul privat, dând ca exemplu salariile de la Primăria Dej, unde un om de serviciu câștigă 2.400-2.500 de lei net/lună, iar la un particular un muncitor nu ia mai mult de 1.500-1.700 de lei/lună. În acest sens, ei au cerut o reformă a sistemului bugetar, bazată pe meritocrație, și nu o diminuare a salariului angajatului de la stat. O profesoară de la un liceu cu profil tehnic din Dej a reclamat faptul că nivelul de calificare al elevilor este foarte slab. „Nici măcar bază materială n-avem la liceu”, a acuzat profesoara. Cei prezenți au ridicat și probleme de mediu, iar în timpul discuțiilor s-a vorbit, cum altfel, și despre politică și strategii politice. Referindu-se la cazul Laurei Codruța Kovesi, care este pe punctul de a fi aleasă procuror-șef al Parchetului European, Mihai Goțiu a spus că ceea ce a făcut PSD, care s-a opus cu toate forțele, cu toți europarlamentarii și diplomații săi numirii LCK, este absolut impardonabil.

Pentru a-și urmări interesele, cei de la PSD n-au niciun scrupul, n-au nicio reținere de a bloca sau chiar de a rupe România, doar ca să-și asigure feudele din țară, să și le protejeze. Pe de altă parte, și disperarea lor e mare, au ajuns la o limită. Au trecut de linia aia roșie. Ăsta e semnul disperării, e semnul final, e semn că filmul s-a încheiat. Din punctul meu de vedere, nu-mi fac probleme: PSD va ieși de la guvernare în 2020, n-am nicio îndoială. Problema mea cea mai mare nu e ce va face PSD după 2020, ci ce vom face noi la guvernare, în consiliile locale și județene”, a declarat senatorul USR de Cluj, Mihai Goțiu.

Alte două mari probleme au fost reclamate de cei prezenți: una, de Mediu, cunoscut fiind faptul că lângă Dej există un depozit de deșeuri industriale (al fostului combinat SOMEȘ), pentru care România a fost condamnată la CJUE; cealaltă a reprezentat-o infrastructura feroviară și condițiile de lucru în transportul pe cale ferată. Ai VIDEO cu toate probleme ridicate la Dej, vineri seara, accesând acest link.