Valeriu Nicolae, omul care sfințește locul. De peste 10 ani ajută familiile nevoiașe din Ferentari
A lucrat pentru Națiunile Unite și Comisia Europeană. A trăit în Marea Britanie, Canada și Malta. Iar acum îl găsim în Ferentari.
De mai bine de 10 ani, Valeriu Nicolae convinge copiii din cartier să se țină de școală și îi ajută cu temele. A strâns în jurul său sute de voluntari dornici să pună osul la muncă.
Până anul acesta dădeau meditații într-o școală din cartier. Dar primăria i-a dat afară. Așa că Valeriu a cumpărat din banii săi o casă unde să le predea în continuare. A numit-o “Casă Bună”.
Duminică dimineața, cartierul Ferentari, școala 136. E agitație mare. Broască și prietenii săi locuiesc într-una din zonele cu cea mai mare rată de abandon școlar. Aici, weekend de weekend, zeci de copii se strâng de bună voie în fața școlii. Toți acești copii vor să meargă la meditații.
Valeriu ”Ciolan” Nicolae, așa e botezat tatăl, se ocupă de organizare. Îl ajută o echipa de voluntari, majoritatea tineri. Unii fac asta de câțiva ani, alții au venit pentru prima dată. Au auzit de Valeriu de pe Facebook și vor să dea și ei o mână de ajutor.
De mai bine de 10 ani, Valeriu Nicolae, un bănățean jumătate țigan jumătate român, ajută familii nevoiașe din Ferantari. Le face rost de mobilă și electrocasnice, îi duce la spital, îi ajută să-și facă acte și, poate cel mai important, încearcă să le îndrume copiii pe calea cea bună.
Valeriu Nicolae: ”M-am născut prin Caransebeș, dar bunicii mei erau din Budrea, un sat de țigani, și a fost tare fain acolo, eram foarte fericit, mergeam cu caprele, cu vacile, eram șmecherul satului.”
În copilărie era printre primii la învățătură. Însă a simțit pe propria piele toate neajunsurile de care se lovesc astăzi tinerii plini de potențial pe care îi ajută.
Valeriu Nicolae: ”Cea mai nasoală a fost cu profesorul de electronică, care m-a scos în față clasei să mă miroasă, să vădă cum miroase un țigan împuțit. ”
Astăzi copii din gheteou întră pentru prima oară în "Casă Bună". În câteva minute hărmălaia de dinăuntru se oprește și încep lecțiile.
Dascălii voluntari îi ajută, unu la unu, pe copii, la fiecare materie. Într-un colț se fac exerciții la matematică. În timp ce, sus, câțiva tineri învață să scrie. Au manuale de toate feluri, tablete și laptopuri. Jos, în față hărțîi ,Valeriu ține lecția de geografie.
Pe Pavel l-a întâlnit în urmă cu 9 ani, când renunțase la școală. S-a întors la școală după ce l-a cunoscut pe Valeriu. Cu anii, Pavel s-a transformat în ajutor de nădejde. Astăzi îl ajută să ducă câtorva familii electrocasnice și mobilă.
Nu i-a fost ușor să le câștige încrederea celor din cartier. În urmă cu câțiva ani, doi interlopi l-au sechestrat: ”Pe intimidare. Eu lucram cu fetele și unii dintre copiii care puteau să vândă droguri și le stricam un pic afacerea. Eram și afurisit, nu-I băgam în seamă pe niciunul dintre șmecherii din Ferentari, aveam o atitudinea d-asta .. M-au băgat într-un portbagaj, m-au plimbat 4 minute în portbagaj. M-au forțat .. m-au împins în portbagaj.”
Ca să-i țină copiii motivați, îi duce la fotbal, baschet sau dans. La meciul România - Olanda câțiva dintre ei au intrat pe teren împreună cu jucătorii.
Timp de 9 ani, Valeriu și ceilalți voluntari au făcut meditațiile în sălile școlii 136, doar că, anul acesta, primăria i-a dat afară. Inițial a vrut să renunțe, dar n-a putut. Așa că a cumpărat o casă: Casă Bună.
Valeriu Nicolae: ”162.000 de euro am pus eu.”
Jurnalist: De ce ai băgat atâția bani în casă?
Valeriu Nicolae: ”Asta mă face fericit, e foarte greu pentru cineva care nu lucrează pentru copii. Să schimbi viața unui copil mă face fericit să vezi …. să vezi copii care ar avea șanse să termine pe droguri, devin cu totul altceva.”
De mobilier a făcut rost din donații de la firme și oameni buni. Așa sunt acoperite și cheltuielile de funcționare. Valeriu a absolvit mecanica la Craiova, apoi a obținut o bursă în Anglia.
Valeriu Nicolae: ”În Anglia m-am dus la cules de căpșuni. Era un fel de bursă pentru studenți. Făceam și asta și culegeam și căpșuni. Și acolo am ieșit din sărăcie. Și când am venit mi-am luat un calculator bun. Stăteam foarte mult timp pe calculator. Tot timpul la școală mi-l petreceam în sala de calculatoare, am avut câteva cărți în engleză, așa am învățat și engleza. Chestiile pe care le știam pe calculator erau peste ce știau profesorii mei.”
La începutul anilor 90 dă concurs la IBM în Statele Unite și îl ia. Ca să treacă oceanul, se angajează pe un vas de croazieră.
Acum da consultanță pe comunicare unor mari firme internaționale. Înainte de asta a lucrat ca expert pentru Națiunile Unite și Comisia Europeană, unde a făcut strategii pentru integrarea romilor și a negociat un buget de 400 de milioane de euro. Printre picătură a absolvit și o academie de diplomație. De voluntariat s-a apucat la 20 de ani.
Într-o zi trecea prin fața unui orfelinat.
Valeriu Nicolae: ”Primul voluntariat a fost într-un orfelinat pentru copii cu handicap, eram sărac lipit în anii 90. N-aveam bani de autobuz. M-am întors de la mama de la spital, cum treci pe stradă, era într-o casă , se auzeau țipete. M-am dus să văd ce se întâmplă. Erau ferestre cu gratii și am intrat și m-am îngrozit. M-am dus la mama, i-am zis, mama trebuie să mergem să rezolvăm asta. Mama a făcut o plăcintă cu măr, ne-am dus acolo am spălat ce am putut să spălăm.”
Faptul că acești copii aleg să se țină de școală este un adevărat miracol. O parte dintre ei locuiesc pe Alea Drogurilor, una dintre cele mai rău famate zone ale Ferentariului. Mulți dintre copii vin din familii greu încercate, la fel ca Valeriu.
Valeriu Nicolae: ”Părinții mei, tata, un alcoolic de performanță. Băiatul era super talentat, putea să facă țuică din orice, era dedicat alcoolismului, mama o femeie senzațională care muncea zi lumină.”
Valeriu Nicolae: ”Femeia aia a muncit toată viața îngrozitor. Hainele ei și le rupea ca să avem și noi haine, un loc senzațional. În blocul meu mama era singura țigancă. N-a fost foarte ușor la început, pentru că mama a hotărât să avem un țarc de găini.”
De-a lungul anilor în jurul lui Valeriu s-au strâns sute de oameni. Sunt profesori, asistenți sociali, ingineri, electricieni, IT-ști , bancheri sau bucătari. Oameni care-și rup din timpul și energia lor ca să îi ajute pe alții.
Valeriu a scris trei cărți despre incluziunea romilor. Iar mulți dintre cei care îi sunt astăzi alături l-au descoperit citindu-I editorialele de pe Facebook sau din reviste.
Pe Valeriu și pe restul voluntarilor îi găsiți pe Facebook în grupul Voluntariat Copii Ferentari. Oricine poate să afle de acolo cum și când să ajute. Se acceptă donații în bani, haine, mâncare sau muncă voluntară.
După ce vor termină casa au în plan să cumpere un microbuz pentru transportul copiilor, să facă un teren de fotbal în curte. Iar apoi să ridice a două Casa Bună, la Baia Mare.
Pro TV
Pro TV
Pro TV
Pro TV
Pro TV
ULTIMELE STIRI
