Linkuri accesibilitate

OMS va face o investigație privind originea și gestionarea pandemiei de coronavirus. China își impune condițiile


Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a fost acuzat că a susținut interesele Chinei în timpul pandemiei
Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a fost acuzat că a susținut interesele Chinei în timpul pandemiei

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) va stabili o investigație „independentă și imparțială” privind originea și gestionarea epidemiei de coronavirus după ce virusul se va afla sub control.

Este vorba despre o rezoluție a celei de-a 73-a adunări generale a OMS, la care participă șefi de state, desfășurată online.

Rezoluția, asupra căreia încă se mai negociază, nu vizează direct China, așa cum ceruse Australia, alături de alte țări care au acuzat regimul comunist de la Beijng că nu a fost transparent cu comunitatea internațională în privința naturii coronavirusului, astfel încât celelalte țări să fie avertizate și să poată lua măsuri.

Președintele Chinei, Xi Jingping, care a adresat un mesaj în cadrul sesiunii, a respins din nou acuzațiile la adresa Chinei și a cerut ca investigația să aibă loc după ce focarele pandemiei se sting, adăugând că țara sa a dat dovadă de transparență încă de la apariția virusului care a fost depistat la peste 3,7 milioane de oameni din întreaga lume și a dus la moartea a peste 316.000.

Rusia s-a alăturat altor 100 de ţări care vor susţine rezoluția, care a fost propusă ca un compromis de către UE între solicitările dure ale SUA, Australia pe de o parte, și cele care vor doar o privire de ansamblu.

Totuși, investigația nu va putea ocoli felul în care OMS a preluat informațiile venite din China și cum a coordonat acest organism internațional relația cu celelalte țări. Din această perspectivă, criticile Statelor Unite, cel mai important finanțator al OMS, care au avut în atenție faptul că OMS a fost părtinitoare față de interesele Chinei, ar putea să facă obiectul investigației. SUA au suspendat finanțarea OMS în urma suspiciunilor la adresa Chinei și a faptului că organizația „a pus China în centrul” intereselor. China a anunțat că ar urma să sprijine cu 2 miliarde de euro țările cu un sistem de sănătate precar.

Un nou vaccin pe agenda reuniunii

Franța și Germania solicită ca, atunci când va fi găsit - sunt opt centre aflate în cursa pentru găsirea sa iminentă - acesta să fie considerat un bun public care să fie distribuit pe scară largă tuturor țărilor.

Președintele francez, Emmanuel Macron, a spus că singura prioritate care merită să fie discutată este eradicarea molimei. El a spus că nu este vremea ca „acuzații nefondate” să fie luate în calcul. Cuvintele lui Macron țintesc criticile la adresa Chinei, venite în special din partea SUA, deși el însuși și membri ai Cabinetului de la Paris au criticat la rândul lor lipsa de transparență a Chinei, care a întârziat măsurile de prevenire în celelalte țări.

Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a anunțat un sprijin față de actuala conducere a OMS și a spus că este nevoie ca întreaga lume să-și îndrepte atenția către finanțarea durabilă a organizației, o altă aluzie la suspendarea fondurilor americane.

Taiwanul are susținere din SUA, Japonia și Canada

SUA au condamnat excluderea Taiwanului ca observator de la lucrările Organizației Mondiale a Sănătăţii (OMS), pe fondul opoziției Chinei.

„Directorul general al OMS, Tedros Ghebreyesus, avea toate puterile legale, dar și puterea precedentului, pentru a include Taiwan ca observator. În loc de asta, a ales să nu invite Taiwan, sub presiunea Republicii Populare Chineze. Lipsa de independență a directorului general lipsește OMS de expertiza științifică recunoscută a Taiwanului în privința pandemiilor și dăunează credibilității și eficienței OMS”, a declarat secretarul de Stat american, Mike Pompeo, într-un comunicat dat publicității.

De asemenea, și Canada a anunțat, într-o declarație a premierului Justin Trudeau, „că izolarea Taiwanului în cadrul OMS reprezintă nu doar o îngrijorare serioasă cu privire la sănătatea publică, dar este și un obstacol în calea eforturilor comune în cadrul organizației mondiale”.

Ministerul Sănătăţii de la Taipei a respins vineri principala condiţie pusă de Beijing pentru primirea la lucrările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS): să accepte că face parte din China pentru a putea participa la dezbaterile reuniunii anuale a OMS.

Taiwanul, care nu este stat membru al OMS, a făcut lobby la nivel internaţional pentru a fi acceptat ca observator la AMS, în contextul epidemiei de coronavirus. China, care consideră că insula este o provincie chineză, a obiectat vehement,iar directorul general al OMS a decis să nu invite Taiwan.

Problema a luat amploare pe plan diplomatic după susţinerea internaţională puternică pentru Taiwan, în special din partea Statelor Unite şi a Japoniei, care a iritat China. Partea chineză susţine că are dreptul de a reprezenta Taiwanul la nivel internaţional, în timp ce guvernul taiwanez se consideră singurul reprezentant legitim al celor 23 de milioane de locuitori ai insulei, în urma alegerilor democratice.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG