WEBINAR

Cum să îți construiești un portofoliu de investiții pentru independența financiară

Marți, 27 februarie, ora 19:00
Cu Valentin Nedelcu și Dan Sulica
Vreau să mă înscriu
Webinar Gratuit

Pot oamenii obişnuiți să ajungă la independenta financiară?

Sau independența financiară este rezervată doar pentru marii antreprenori şi investitori?

Ei bine, tu te-ai întrebat vreodată câți anonimi există pe lumea asta, care îşi trăiesc viața liniştiți, muncesc, investesc şi îşi construiesc independența financiară în anonimat?

Un articol din 11 martie 2023 din Ziarul Financiar publică rezultatele unei analize a companiei Knight Frank (una dintre cele mai mari companii de consultanță imobiliară din lume) care ne arată că România are aproape 91.500 de milionari în dolari.

Ei bine, marea majoritate a lor nu sunt mari antreprenori, nu sunt celebri, nu sunt nici măcar politicieni, ci sunt oameni obişnuiți care îşi construiesc cu răbdare şi perseverență independenta financiară.

De aproximativ 10 ani România trece prin cea mai prosperă perioadă a sa din istorie și, deși vedem că încă sunt multe probleme de rezolvat în România, nu putem să nu remarcăm acumularea de capital și avere a clasei mijlocii.

Depozitele gospodariilor din băncile românești au ajuns la peste 315 miliarde de lei (sold publicat de BNR la finalul lunii iulie 2023) vs. 256 miliarde de lei la 31 decembrie 2020.

De asemenea, numărul de investitori la Bursa de Valori București se apropia de 160,000 de persoane la jumătatea anului 2023.

Și, nu în ultimul rând, observăm un grup destul de numeros de persoane fizice care investesc constant în imobiliare.

A devenit destul de clar pentru multe persoane, în primul rând, că NU se pot baza pe sistemul de pensii pentru a-și asigura un trai decent la bătrânețe și, în al doilea rând, că este o perioadă ideală în care să acumuleze active și să își sporească averea prin intermediul investițiilor financiare sau imobiliare.

Astăzi, mediul economic și fiscal din România încă este favorabil investițiilor.

De asemenea, inflația în scădere și dobânzile aflate la niveluri mari ne oferă, în mod surprinzător, unele avantaje pe care nu le-am mai avut de decenii.

Despre investițiile care sunt avantajate în acest context economic, dar și despre modalitatea prin care și tu poți să îți contruiești un portofoliu de investiții care să te ducă la indepedența financiară vom vorbi la webinar.

Vino alături de noi la webinar pentru a vedea cum poți şi tu să îți construiești un portofoliu de investiții pentru independența financiară!

Vreau să mă înscriu
Online, marți 27 februarie, ora 19:00

Din acest webinar vei afla, la modul cel mai practic:

1
Ce înseamnă independența financiară în mod concret
2
Strategia investițiilor pasive
3
Analiza contextului actual
și de ce este ideal pentru strategia pasivă
4
Greșeli frecvente în aplicarea strategiei pasive
5
Q&A

Webinar realizat de

Valentin Nedelcu

Sunt investitor, consultant fiscal, coach, trainer și totodata fondatorul blogului și comunității StiintaBanilor.ro - cea mai mare și activă comunitate de finanțe personale și educație financiară din România.

Am început să investesc pe piața de capital din anul 2005, fiind activ, mai întâi, pe piața locală BVB și pe urmă și pe piețele internaționale. În paralel, mi-am dezvoltat o carieră in domeniul financiar, lucrând pentru diverse companii de consultanță și multinaționale și ajungând până la nivelul de senior management regional. În această perioadă, am participat la proiecte de achiziții, fuziuni, divizare și optimizări fiscale la nivel național și internațional, în calitate de consultant fiscal. În 2016 am fondat blogul și comunitatea ȘtiințaBanilor, ajungând, în mai puțin de 3 ani, cea mai mare comunitate de finanțe personale și investiții din România.

În calitate de coach & trainer financiar, am lucrat cu peste 6000 de persoane în ultimii 6 ani, oferind comunității atât expertiza mea, cât și expertiza celor mai buni specialiști pe care i-am putut găsi pe piață, în aria de finanțe personale și investiții.

Dan Sulica

Investitor în imobiliare și piețe de capital, fondatorul site-ului IdeiSiBani.ro

Deşi provin, ca formaţie, din afara mediului economico-financiar, pot spune că în ultimii 20 de ani am fost mereu prezent în acest mediu.

Începând cu anul 2001 am fost implicat în numeroase investiţii imobiliare, având ocazia să fac practic de toate: cumpărări, vânzări, renovări, consolidări şi construcţii pornind de la zero.

Din anul 2010 am devenit interesat de fondurile de investiţii şi pieţele de capital şi am început să investesc activ pe bursele de acţiuni. În anii care au urmat am tranzacţionat o multitudine de instrumente financiare, de la acţiuni şi obligaţiuni cotate pe bursa internă şi pe cele din străinătate, până la mărfuri, instrumente derivate şi valute în piaţa Forex.

Am dorit să împărtăşesc din experienţa astfel acumulată celor interesaţi, deoarece cred că lucrurile pe care le-am învăţat pot fi utile celor care doresc să afle mai multe despre optimizarea finanţelor personale şi despre investiţii.

În acest scop, am realizat în anul 2014 site-ul şi pagina de Facebook IdeiSiBani.ro, iar mai apoi canalul de Youtube ce-mi poartă numele.

Sunt sigur că prin educaţie, informare corectă, consecvenţă şi răbdare putem cu toţii să ajungem la un nivel de prosperitate mai ridicat. ideisibani.ro

Vreau să mă înscriu
Online, Marți, 27 februarie, ora 19:00
© ȘtiințaBanilor 2024
Design grafic și programare web Răzvan Stan